Fragment din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu
De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii !
Veacul nostru ni-l umplura saltimbacii si Irozii !
În izvoarele batrîne pe eroi mai pot sa-i caut...
Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut
Poti sa-ntîmpini patriotii ce-au venit de-atunci încolo ?
Înaintea acestora, tu ascunde-te, Apollo !
O eroi ! care -n trecutul de mariri va adumbrisati,
Ati ajuns acum de moda de va scot din letopiseti
Si, cu voi drapîndu-si nula va citeaza toti nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Ramîneti în umbra sfînta, Basarabi si voi Musatini,
Descalecatori de tara, datatori de legi si datini,
Ce, cu plugul si cu spada, ati întins mosia voastra
De la munte pîn-la mare si la Dunarea albastra !
Au prezentul nu ni-i mare ? N-o sa-mi dea ce o sa cer ?
N-o sa aflu într-ai nostri vre un falnic juvaier ?
Au la Sybaris nu suntem, lînga capistea spoielii
Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii ?
N-avem oameni ce se lupta cu retoricele suliti
În aplauzele grele a canaliei de uliti,
Panglicari în alte tari care joaca ca pe funii,
Masti cu toate de renume din comedia minciunii ?
Au de patrie, virtute nu vorbeste liberalul,
De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul ?
Nici visezi ca înainte-ti sta un stîlp de cafenele,
Ce îsi rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele.
Vezi colo pe urîciunea fara suflet, fara cuget,
Cu privirea 'mparosata si la falci umflat si buget,
Negru cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri:
Toti pe buze-avînd virtute, iar în ei moneda calpa,
Quintesenta de mizerii de la crestet pîna-n talpa.
Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
Isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca...
Dintr-acestia, tara noastra îsi alege astazi solii !
Oameni vrednici ca seaza în zidirea sfîntei Golii,
În camesi cu mîneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie,
Patriotii ! Virtuosii ! Ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfrîul în miscari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cîntece si jocuri...
Si apoi , în Sfatul tarii, se adun' sa se admire
Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de Roman,
Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian !
Spuma asta 'nveninata, asta plebe, ast gunoiu
Sa ajung'a fi stapîna si pe tara si pe noi !
Tot ce-n tarile vecine e smintit si stîrpitura,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natura,
Tot ce e perfid si lacom, Tot Fanarul, toti ilotii,
Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
Încît fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
Bîlbîti cu gura strîmba sunt stapînii astei natii !
Voi sunteti urmasii Romei ? Niste rai si niste fameni;
I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni !
Si aceasta ciuma-n lume si aceste creaturi
Nici rusine n-au sa ieie, în smintitele lor guri.
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara,
Îndrasnesc chiar sa rosteasca pîn si numele tau...tara !
La Paris, în lupanare de cinisme si de lene,
Cu femeile-i pierdute si-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ati pus averea, tineretea de la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos ?
N-ati venit apoi, drept minte, o sticluta de pomada:
Cu monoclu 'n ochiu; drept arma, betisor de promenada
Vestejiti fara de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept stiint 'avînd în minte vreu vals de Bal-Mabil,
Iar, în schimb cu-averea toata, vr-un papuc de curtezana
O, te-admir progenitura de origine romana !
Si, acum, priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece:
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece ?
Cînd vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul îl vîneaza si cîstigul fara munca;
Azi, cînd fraza lustruita nu ne poate însela,
Astazi, altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa ?
Prea v-ati aratat arama, sfîsiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni de obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei !
Da, cîstigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea ? e-o nerozie; geniul ? o nefericire.
Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici !
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punînd mîna pe ei,
Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large, cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni !
